 CasianaGata! Membru de onoare.Din: Satu Mare
Postari: 174
|
|
Omul-pubela de Matei Visniec. Deci, piesa la care repet acum incepe cu Omul din cerc(am postat-o mai sus) si continua cu asta.. Se face trecerea pe nesimtite.. Deci nu ar parea posibil.. Sper sa va placa..
Si vine si ziua cand lumea incepe sa va confunde cu o pubela. Cum? Simplu. Va aflati pe strada si va opriti un moment ca sa va aprindeti o tigara. Dar uite ca o batranica iese dintr-un imobil si, fara sa va arunce o privire, va rastoarna cosul de gunoi peste picioare.
-Da' ce faceti, doamna, strigati atunci dumneavoastra, sunteti nebuna?!
Numai ca batranica pare total surda si dispare pe usa blocului cat ai zice peste. Asa ca nu va ramane altceva de facut decat sa va scuturati gunoiul de pe picioare si sa va continuati drumul. Si poate sa va repetati inca o data in gand "fir-ar sa fie, ce ticnita".. Peste cateva zile insa, scufundat in lectura ziarului, asteptati autobuzul, un caine vagabond se apropie de dumneavoastra si sa urineaza peste pantofi. Ceilalti pasageri in asteptare nu se pot abtine sa nu pufneasca ub ras. In ce va priveste, dumneavoastra sunteti atat de uluit, incat nu va trece prin cap nici macar sa-i ardeti un picior javrei. La birou, colegii incep sa va strecoare prin buzunare mici ghemotoace de hartie. "O fi o noua gluma", ganditi dumneavoastra si nu indrazniti sa va opuneti nici macar razand. La restaurant, cand cereti nota de plata, dintr-odata il vedeti pe chelner cum incepe sa tremure si intelegeti ca, pur si simplu, nimic nu-l va putea impiedica pe bietul om sa va infiga nota de plata dupa ceafa. La piata, din ce in ce mai des, vanzatorii va indeasa in gura rosii stricate si coji de portocale. "Au innebunit cu totii", meditati dumneavoastra, dar nu aveti energia de a reactiona. Seara, cand ajungeti acasa, buzunarele va sunt pline ochi: ghemotoace de hartie, scobitori uzate, cutii de conserve goale, dopuri de plastic, sticle cu gatul spart, chistoace, becuri arse... "Sa fi devenit eu, in mod real, un om-lada-de-gunoi?", va intrebati dumneavoastra uluit, intr-un moment de intimitate cu dumneavoatra insiva.
-Nu va suparati, dumnule, as avea si eu o intrebare, va adresati dumneavoastra, cateva zile mai tarziu, unui domn care tocmai v-a plasat sub palarie pachetul sau de tigari terminat si facut mototol.. Nu va suparati, vi se pare cumva ca eu as aduce cu o pubela?
Omul pare usor jenat si prefera sa priveasca in pamant.
-Da, domnule, suta la suta.
-Dar e imposibil, zau.. Cum as putea sa fiu eu un om-pubela?
-Nu stiu, domnule, dar exact asta sunteti. Un om-pubela.
"Iata-ma devenit un om-pubela, cugetati prin urmare dumneavoastra, omul-pubela. E clar, adaugati dumneavoastra, au innebunit toti, dar toti, absolut toti." De fiecare data cand dumneavoastra, omul-pubela, va intoarceti acasa, sunteti doldora de deseuri, iar captusala hainelor va atarna din ce in ce mai greu. Aproape ca nici nu va dati bine seama cum reusesc eu, cetatenii orasului, sa va incarce cu atatea rebuturi, dejectii si scarbosenii. Drumul de la birou pana acasa devine pe zi ce trece un calvar. Sunt oameni care va asteapta anume ca sa va umple geanta cu cioburi de vesela sau cu lame de ras uzate. Nici calatorii din autobuz nu va iarta. In momentul coborarii, va inmaneaza biletele uzate in timp ce copii isi scot din gura guma pe care au mestecat-o pana la epuizare si v-o lipesc nonsalant de reverul hainei. Desi vedeti bine ca ati devenit un om-pubela, dumneavoastra continuati sa fiti stupefiat de ceea ce vi se intampla. "Fara indoiala, e vina mea ca sunt atat de placid.", va repetati dumneavoastra fara incetare, dar nu simtiti nicidecum dorinta de a protesta. Dimpotriva, ori de cate ori vi se strecoara cate o porcarioara prin buzunar, un fel de caldura discreta si reconfortanta va invadeaza. Si aproape intotdeauna incercati sa cautati privirile oamenilor, iar ei va surad aproape intotdeauna. Iar uneori, cand o persoana nu vi se pare foarte grabita, ii cereti chiar, politicos, explicatii suplimentare.
-Nu va suparati, domnule, as putea sa va pun o intrebare?
-Bineinteles, cu placere.
-Cum se face ca va debarasati de gunoiul personal folosind mai degraba persoana unui om viu decat o lada de gunoi obisnuita?
-Nu stiu ce sa va zic, domnule. Recunosc ca pare ciudat, dar asta e. Efectiv, parca mi s-a format un reflex independent de orice vointa.
-Dar dumneavoastra vedeti bine ca eu sunt totusi o fiinta umana care se misca, respira... in sfarsit, se vede ca sunt un cetatean ca oricare altul.
-Da, domnule, numai ca... dumneavoastra aveti ceva in plus.. alura dumneavoatra, pleoapele, stilul dumneavoastra de a fi... in sfarsit, fiinta dumneavoastra, daca vreti, toate acestea atrag in mod imperativ gunoiul....
Plimbarile dumneavoastra de om-pubela sunt din ce in ce mai periculoase. Dar este un risc pe care vi-l asumati constient, excitat cum sunteti de senzatia subtila a inevitabilului. Un sofer de taxi, care, in mod vadit, uraste rau de tot sobolanii, incearca cu tot dinadinsul sa va striveasca sub rotile masinii sale si va urmareste ca un nebun, ore in sir, pe toate strazile orasului. Un batran cu fata senina, care este propriul dumneavoastra tata, va suna la usa, iar in momentul in care ii deschideti, va scuipa in fata.
Trei barbati eleganti, imbracati in negru, va ridica in plina strada si va duc intr-un fel de hala pustie care a fost amenajata insa cu o tribuna. Cei trei va pun un calus in gura si va leaga de singurul scaun existent. Filosoful orasului, elegant si el, imbracat si el in negru,urca la tribuna si va tine un nesfarsit discurs despre dificultatea de a exista a fiintei. Creierul dumneavoastra ii capteaza cuvintele cu aviditate, ca si cum o gaura neagra ar capta reziduurile ramase la crearea lumii...
Ah, imortalitatea, ce mai pubela!
|
|
Desigur. O poti posta daca vrei