SATURNAL
V.I.P.
 Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 29
|
|
Smaranda Vornicu: Se plâng de mine îngerii
martie îngenuncheat sub zăpezi
martie îngenuncheat sub zăpezi,
maică, vine sfârşitul lumii!,
dar vine frumos şi alb şi înşelător,
ca o momeală pentru păcătoşi
şi mi se cuvine un sfârşit de poveste,
mi se rup cercuri de fier în jurul inimii;
cerul nu se mai satură de nins,
corpul meu bolnav de bine trebuie acoperit,
ca martie îngenuncheat sub zăpezi,
în această apocalipsă blândă,
de care nimeni nu se mai sperie.
se plâng de mine îngerii că mint
se plâng de mine îngerii că mint,
că uit secunda morţii închisă în lumină
şi că postesc adesea de toate câte simt,
sub spada judecăţii ce sigur va să vină
se plâng de mine îngerii că plâng,
la căpătâiul oricărei iubiri de contrabandă,
cu lacrimile minţii în noapte ce se strâng,
în sunete drăceşti de dulce sarabandă,
se plâng de mine îngerii că plec,
pe linii secundare ce duc în alte vieţi,
că peste marginea credinţei vreodată mă aplec,
să văd cum moare seara, crescând în dimineţi.
în bucătărie miroase
în bucătărie miroase
a rufe călcate şi cafea.
eu îmi acopăr ochii
şi sunt în niciunde, în cândva
mie îmi vorbesc oameni
pe care îi doare şi aşteaptă ceva,
eu îmi acopăr urechile
şi sunt în acolo, în altceva.
trec printre lucruri şi zile
care sunt ascuţite şi ar putea zgâria,
eu îmi acopăr sufletul
şi sunt în tot ce ai putea exista.
week-end la munte, plănuit dinainte
week-end la munte, plănuit dinainte,
hotel de lux cu multe lumini
şi nu mai suntem studenţii numărând cu luare aminte banii puţini;
ne iubim secret, cu febră, după draperii groase de pluş
şi pe etajera din baie sunt sticle cu doctorii,
e atent şi încet al clipelor urcuş,
iar dragostea noastră a-ncărunţit, tu ştii;
eu mă întreb în duminica asta ce s-a sfârşit,
sub zăpada săracă ce se-aşează cuminte,
cum timpul desparte în silabe cuvântul "fericit",
cum se caligrafiază adverbul "înainte".
acum, că a venit vorba, fetelor, între noi
acum, că a venit vorba, fetelor, între noi,
dacă Făt Frumos ar veni,
trăgând după el tot harnaşamentul
calului lui alb,
cu cizmele pline de noroi
şi s-ar instala în viaţa voastră?
El, cu adevărat El,
Frumosul, Imaculatul,
Lat în umeri, Bun la suflet,
cu creierul plin de drăgălăşenii,
"sans peur et sans reproche",
poate l-aţi striga din pragul uşii:
"dragă, nu uita să iei şi pâine!",
iar în registrul stării civile
aţi deveni doamna Făt Frumos;
atunci când aţi simţi nevoia de real
v-ar oferi trofeele lui cu capete de zmei,
sau poate orgoliul blazonului lui
de prinţ dezmoştenit
şi până la urmă, hai să fim serioase,
l-ar fi trimis taică-su, Verde Împărat,
în acele misiuni imposibile, atât de departe,
dacă Făt Frumos nu ar fi fost
un tip îngrozitor de plicticos?
el se ridică mereu ca şi cum ar pleca
el se ridică mereu ca şi cum ar pleca
din încăperea fiecărui peisaj,
din haina strâmtă a oricărui cuvânt,
iar eu călătoresc închisă în lumea lui,
încercând să opresc acest gest,
să aflu de când şi până unde sunt.
el se ridică mereu ca şi cum ar pleca
spre ceva din afară,
spre ceva mult prea sus,
iar eu nu voi şti niciodată cuvântul
care închide zăvoarele uşii,
cuvântul care nu va fi spus.
nu mai am cu ce ochi
nu mai am cu ce ochi
să mă-ntorc către tine
ca să vezi, ca să crezi
ce e rău când e bine;
nu mai am cu ce mâini
să ating gândul tău
ca să minţi, ca să simţi
cât de bine e rău;
nu mai am cu ce suflet
să mai fac poezie
ca să mori, ca să dori,
bine, rău - cine ştie?
camera de sunete, camera mişcării
Camera de sunete, camera mişcării.
Camera de sunete are ferestre mici
şi urechea - timpan: scăriţa, nicovală, ciocan,
oase fragile, sunete de luat cu penseta.
Profesoara de balet ţipă:
1 şi 2 şi 3 şi 4,
1 şiii 2 şiii 3 şiii 4!
Braţele sus, capul sus, sus - până unde?
Camera mişcării - cub perfect în care nu mai încap
(Alice în Ţara Minunilor)
şi din nou! de la capăt! aceleaşi gesturi,
aceleaşi gesturi, ridicate pe poante,
bentiţa de satin taie în carne şi lasă urme -
amintiri diluate ale acelei vârste
- fetiţa ascultătoare nu ştie de ce plânge -
lecţii de mişcare, lecţii de sunete.
ce aproape e flacăra de mâna mea
ce aproape e flacăra de mâna mea
şi cui să scriu această scrisoare
începută pe un colţ de ziar, pe tejghea,
printre halbe şi băltoace de bere,
pe care barmanul le şterge mereu cu ceva.
autobuzul cel 13, albastru şi gol, pleacă undeva
oglindit de sticla paharului meu,
alte cuvinte împleticite sub creionul care nu vrea
să facă litere inutil de rotunde -
ce aproape e flacăra de mâna mea.
vocale scrise pe un pergament de cer cenuşiu
vocale scrise pe un pergament de cer cenuşiu,
ploi oblice, căzând pe-orizontala străzii
şi lumini tremurând în acest loc prea pustiu,
de amintiri ascunse sub greu capacul lăzii,
aceasta mi-e toamna de oraş provincial,
populat cu fantome de ştiri întârziate,
cu fanfare ce cântă în Parcul Central
marşuri triste şi vechi, melodii dezmembrate.
iar eu şterg cu mâna un geam aburit
al casei cu miros de crizanteme
şi plâng tot ce-a murit,
plâng despărţiri de care nu am a mă teme,
în secolul vitezei e totul inutil
şi gândul cântă-acum în tonuri de falset,
căci suferim dogmatic, schematic şi steril,
în timp ce-afară plouă cu lacrimi de poet.
probabil că nu am unde să mă mai duc
probabil că nu am unde să mă mai duc,
în nici un fapt mic şi comod,
în nici o zi casnică şi oarecare,
a copilăriei - eşti trimis să cumperi
pâine, ziare, ţigări, borş şi sifoane;
a adolescenţei - iei tramvaiul 13
ca să cauţi la farmacii doctorii pentru bunic;
a maturităţii - 2 kg de roşii, 3 de cartofi,
ouă şi unt, dacă găseşti,
(nu uita de raţia de zahăr!);
a bătrâneţii - nu lua prea mulţi bani,
să nu-i pierzi, ai buletinul la tine ?
ceva dulce şi colorat pentru nepoţi,
iar acum, acum e cumplit -
probabil că
nu mai am unde să mă duc.
cercuri pe apă ca inele de noapte
cercuri pe apă ca inele de noapte
şi afară mai plânge un blues temporar
şi un ţipăt stingher se despică în şoapte
când te plânge în suflet, monoton şi amar.
trec perechi, oglindite-n vitrine
şi fac gesturi pe care ai putea să le faci
şi se rupe în lacrimi aşteptarea din tine
în fibre de suflet, când vorbeşti şi când taci.
un oraş împrejur, ca un zid care-apasă
plin de oameni prea vii, de prea multă culoare,
de dureri mult prea mari de care nu-ţi pasă
când în loc de cuvinte ai semn de întrebare.
sunt locuri secrete pe pielea mea
sunt locuri secrete pe pielea mea,
locuri de mătase şi de catifea,
unde căldura şi frigul nu mă ating,
unde luminile umbrei nu se mai sting.
sunt şuviţe ascunse ale părului meu
unde peria gândului trece cu greu,
unde firele albe apar deodată,
împletind între ele, goana timpului toată.
şi gura şi ochii au zone ciudate,
nuanţe mature, neexplicate,
corpul meu are tot stigmate bizare
pentru tine, iubite, în atingerea care ....
ce culoare greşită a unui cuvânt
ce culoare greşită a unui cuvânt,
o măsură prea mică pentru fiece frază
şi secunda prea lentă din acest jurământ,
numărată cu vocea despărţirii care urmează,
oare unde, oare când,
tu plecând şi eu rămânând,
eu murind şi tu respirând
un aer prea tare pentru plămânii uitării,
o cadenţă prea scurtă pentru gheara durerii,
prăbuşirea în absintul unui poem muribund
născut unde şi când,
tu trecând, eu sperând
eu rămânând, tu încercând
să eviţi cât poţi singurătatea tăcerii.
tu eşti cununa mea de spini
tu eşti cununa mea de spini
care schimbă secunda în secunde în care
se mai rup din miezul nopţii lumini
şi deghizează adevărul în eroare.
iubirea ta e ţara de baştină care moare în mine,
emigrant speriat pe-o planetă de frică,
e un cântec prea lung cu vorbe puţine,
tipărit spre iertarea păcatelor pentru dama de pică.
nu pot să fac greva uitării
nu pot să fac greva uitării
şi nu pot să şterg cu buretele tot ce e scris,
undeva în mijlocul sufletului
şi nici să am încăpăţânarea mării
de a trece mereu şi mereu
peste castelul fragil al oricărui vis,
căci, iubitule, sunt secunde în care,
memoria e ceva viu care doare,
e ceva adormit care se trezeşte
în momentul cel mai nepotrivit,
e diametrul cel mai tăios,
al cercului cel plin de lumină şi frumos
şi poate tocmai asta este ce ne desparte uneori,
faptul că nu uiţi decât atunci
când adormi şi când mori.
_______________________________________
 ENJOY LIFE LIKE I DO
|
|
